NOI STENOGRAME. Adrian Duicu a stat un sfert de oră „în biroul oval”. Cine este „șeful ăl mare” care l-a chemat pe șeful Poliției Române la Palatul Victoria să-l servească pe baronul de Mehedinți

NOI STENOGRAME. Adrian Duicu a stat un sfert de oră „în biroul oval. Cine este „șeful ăl mare care l-a chemat pe șeful Poliției Române la Palatul Victoria să-l servească pe baronul de Mehedinți
Publicat: 08/04/2014, 14:42
Actualizat: 20/05/2015, 14:07

Procurorii DNA susțin, în referatul la dosarul de corupție al președintelui CJ Mehedinți, Adrian Duicu, faptul că acesta și-a folosit calitatea influentă pentru a determina o promovare în centrala Ministerului Afacerilor de Interne pentru Ștefan Constantin Ponea, șeful Poliției Mehedinți. Ca să rezolve asta, Duicu a mers, potrivit procurorilor, în biroul lui Victor Ponta, de la Palatul Victoria.

În schimb, judecătorul Curții de Apel spune că, în mod cert, evenimentele s-au petrecut în Palatul Victoria, dar că nu e clar dacă a fost în biroul premierului Ponta sau în anticameră.

Cele mai importante pasaje din motivarea instanței:

â–º „În anticamera șefului cancelarului primului ministru sau chiar în cabinetul premierului (apare ca fiind neclar până în prezent), inculpatul Duicu s-a intâlnit cu numitul Petre Tobă, unde a discutat despre numirea în funcție de conducere a coinculpatului Ponea, dupa cum i-a comunicat acestuia din urmă”.

â–º „Inculpatul Duicu arată în data de 13.06.2013, într-o discuție cu inculpatul Ponea că „un sfert de oră în biroul oval s-a vorbit despre familia dumneavoastră”. În acest moment procesual, apare ca fiind neclar dacă inculpatul se referă la biroul premierului sau la cel al șefului cancelariei, dar în mod cert discuția a avut loc și cu numitul Petre Tobă, dupa cum arată inculpatul Duicu”.

â–º „Inculpatul Duicu pretinde că prin sintagma „l-a chemat acolo șefu ăl mare” pentru a desemna persoana care l-a chemat pe Petre Tobă la Guvern să discute depre inculpatul Ponea ar fi șeful Cancelariei primului ministru. Curtea are rezerve că o astfel de persoană ar avea competențe să-l cheme pe șeful Poliției române la Guvern și, de asemenea, că șeful cancelariei ar fi cel care foloseste „biroul oval”, dar aceste elemente vor fi clarificate pe parcursul anchetei”.

â–º „Inculpatul Ponea se adreseaza șefului de consiliu judetean în mod servil, cu apelativul „Șefu'”…exprimările fiind de categoria „Șefu? Ce faceți, șefu?…Sunteți cel mai tare…Știam eu, dar nu mă așteptam chiar așa”, se arată în referatul DNA.

În dosarul de corupție în care șeful Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, și șeful poliției județene, Constantin Ponea, au fost arestați preventiv, apare numele premierului Victor Ponta. Procurorii DNA susțin că Adrian Duicu a făcut trafic de influență chiar în cabinetul premierului din Palatul Victoria. Duicu a cerut ca șeful IPJ din județ să fie menținut și apoi avansat, iar în schimb polițistul i-a promis că îl scapă de dosarul de incompatibilitate de la ANI. Anchetatorii susțin că premierul l-a convocat la Guvern pe însuși șeful Poliției Române pentru a-i satisface doleanțele lui Adrian Duicu.

Dosarul DUICU. Din informațiile prezentate până acum de procurori, reiese că Adrian Duicu conducea în Mehedinți o rețea de corupție integrată. Potrivit DNA, în centrul rețelei se plasează el și șeful Inspectoratului Județean de Poliție, Constantin Ponea. Duicu își folosea influența politică pentru a-l menține în funcție pe șeful IPJ, dar și pentru a-l promova la București în structurile centrale.

Duicu i-a promis și că soția sa Elisabeta Ponea va fi promovată la Parchetul General, dar tentativa de „a penetra” DNA a eșuat. Informațiile gândul au arătat că Elisabeta Ponea a fost una din propunerile ministrului Cazanciuc pentru una din secțiile DNA. Contactat de noi, ministrul Cazanciuc a negat inițial, dar a admis că a discutat cu Elisabeta Ponea.

INFLUENȚA. Potrivit procurorilor, șeful IPJ, Constantin Ponea, îi promitea lui Duicu, prin relațiile sale, protecție împotriva anchetelor sau că „îi rezolvă” dosare aflate în instanță. Pe palierul doi al rețelei avem rudele șefului IPJ, soția sa fiind procuror cu funcție de conducere. De asemenea, sora șefului IPJ este judecător pe cauze civile și cea care a judecat favorabil dosarul în care ANI îl acuza pe Duicu de conflict de interese. Adrian Duicu, Constantin Ponea și șeful PSD Orșova Constantin Popescu au fost arestați preventiv de judecătorul George Matei de la Curtea de Apel București pentru mai multe infracțiuni de corupție.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×